Dupa unele pareri mititeii sau micii isi au originea din Balcani, provenind din Serbia, dar se intalnesc si in Grecia si Turcia, de unde au fost preluati de bucataria romaneasca.
Cum le spune si numele, sunt niste rulouri mici, fiind si numiti astfel: mici, in Regat, din carne cu mirodenii, avand menirea sa incante gustul mesenilor.
Se servesc numai proaspat prajiti pe gratar de jar, fie cu tacam, ori la scobitoare sub forma de gustare.
Se ia carnita de vaca de la gat, fara a se indeparta grasimea si se da de doua ori prin masina, pentru a se marunti cat mai bine si cat mai uniform.
Daca carnea este prea slaba, se va adauga ceva seu de vaca sau in lipsa acestuia chiar de oaie, cam la 100 pana la 150 de grame pe fiecare kilogram cantarit de carne.
Nu se va lua in nici un caz slaninuta, costita sau carne de porc, care nu fac decat sa strice gustul si sa ia din minunata savoarelor a mititeilor.
Pentru ca micii sa nu se stringa pe gratar, sa fie mustosi si dupa ce s-au fript, pe linga faptul ca le trebuie bicarbonatul, pasta trebuie batuta, iar apa sau zeama de supa se adauga treptat.
Batand pasta de mici (dand cu ea de masa, de multe ori) inglobeaza mult mai multa apa decat amestecand-o pur si simplu. Este cel mai important secret al micilor.
Micii facuti la craticioara sau tigaie nu au un gust prea apropiat de cel original, e preferabil, daca nu exista gratar, sa se puna pur si simplu pe o bucata de tabla, intinsa, cu un mic sant de scurgere a grasimii, direct pe flacara aragazului, dar la un foc mic sa nu-i arda prea repede.
